Participarea premierului Marcel Ciolacu la votul final din Parlament asupra bugetului pentru anul 2024
Alocuțiune susținută de premierul Marcel Ciolacu în plenul Parlamentului, după votarea legii bugetului de stat
[Check against delivery]
Marcel Ciolacu: Domnule președinte al Camerei, Domnule președinte al Senatului, doamnelor și domnilor membri ai guvernului, doamnelor și domnilor parlamentari, mi-aș fi dorit foarte mult să avem o dezbatere corectă, o dezbatere la comisii, la grupurile parlamentare, atât a celor care au creat această coaliție, cât și a celor din opoziție. Nimeni nu știe adevărul absolut, dar pornim de la principiul fiind reprezentanții românilor în cel mai important forum al democrației suntem oameni de bună credință. Mi-aș fi dorit să am acest discurs, aceste dezbateri ca între colegi, câteodată ca și prieteni. Și cred că aveam și eu foarte multe de spus în ceea ce privește iresponsabilitatea, în ceea ce privește deficitul excesiv și multe altele, dar cu tot respectul instituției pe care o reprezentați, pentru că nu pot spune că am un respect după atitudinea de ieri din Parlament. Sunt cuprins de spiritul sărbătorilor și o să mă abțin. După manifestările de ieri și după hăhăielile de astăzi, se pare că încep să cred ceea ce se auzea pe holurile Parlamentului sau pe stradă, faptul că dvs. v-ați vaccinat de vreo mie de ori să acoperiți furăciunea lui Voiculescu și se pare că v-a dăunat foarte mult. Eu vă mulțumesc mult pentru votul dvs.! Mulțumesc mult grupului minorităților, mulțumesc mult grupului UDMR! Este un buget pentru români, nu este un buget pentru politicieni, e un buget pe dezvoltare, acoperim investițiile ca și anul acesta, sunt mai mari decât consumul și, nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc colegilor din coaliție, în mod special președintelui Nicolae Ciucă și să știți, domnule Roman, că nu era nevoie de niciun amendament. Era suficient cuvântul meu și al președintelui dvs., Nicolae Ciucă, că taxele anul viitor nu se vor mări. Vă mulțumesc!
Declarațiile premierului Marcel Ciolacu după votul în Parlament asupra legii bugetului de stat
[Check against delivery]
Marcel Ciolacu: Am mulțumit colegilor mei. Important este că avem un buget de stat, bugetul României. Important e că vom începe cu toate investițiile de la 1 ianuarie, cu proiectele noi. Cei din administrația locală vor putea, în luna februarie, să aibă deja buget și să-și planifice noile investiții. Ne vom ține de toate promisiunile și cred că e al doilea an cu un buget pe proiecte și programe, ce au fost selectate cu fiecare ministru. E al doilea an când vom avea o creștere economică pe investiții și nu pe consum, iar deficitul bugetar va fi la jumătatea cheltuielilor pentru investiții, ceea ce, iarăși, anul acesta s-a întâmplat și mai mult ca sigur anul viitor. Vă rog!
Reporter: Este un buget supraestimat?
Marcel Ciolacu: Nu, pentru că vor fi peste 80.000 de noi locuri de muncă. România n-a intrat în recesiune, în schimb economii mari din Europa, cum este Germania, au avut pe primele două trimestre recesiune, lucru care s-a văzut în mod direct şi industria din România, s-a văzut și în consumul de energie. În acest moment, lucrurile au intrat într-o nouă etapă și știți foarte bine că partenerul comercial principal al României în Uniunea Europeană este Germania.
Reporter: Bun, dar aveţi câteva…
Reporter: Deficitul este subestimat? Pentru că există un aviz al Consiliului Fiscal care spune că deficitul bugetar e mult mai mare.
Marcel Ciolacu: Cunoaștem această discuție. A fost și anul trecut. S-a spus că vom termina cu 7,3% , 7,8%. Până la urmă vom termina anul acesta cu cel puțin 0,5% mai puțin decât anul trecut. Automat, ca să respectăm această regulă, vom termina anul viitor cu 5%, pentru că așa ne-am angajat și începem să devenim un stat serios şi responsabil în fața Uniunii Europene și a Comisiei, că ne ținem de ceea ce și promitem.
Reporter: Spuneați că nu este un buget supraestimat. Însă chiar Ministerul Finanțelor spune despre acel capitol care este digitalizare, introdus în buget, că este foarte riscant. Adică când o să primim bani.
Marcel Ciolacu: Este foarte riscant la ce anume?
Reporter: Că e riscant să nu luăm toți banii, cei zece miliarde pe care-i aveţi trecuţi acolo.
Marcel Ciolacu: Digitalizarea, împreună cu domnul ministru, am făcut un program până în martie. Deja de la 1 ianuarie începem cu e-facturare, deja venim cu sigiliul…
Reporter: Ideea este de eficiență, domnule premier. Va avea acest sistem…
Marcel Ciolacu: Vă rog frumos…
Reporter: Implementarea lui va fi atât de eficientă și va aduce zece miliarde?
Marcel Ciolacu: Ne-am asumat, alături de colegii mei, acest buget al României. De fiecare dată vor fi discuții dacă el e sustenabil sau nu. Eu voi demonstra că tot ce mi-am asumat, inclusiv digitalizarea la ANAF, nefăcută de 33 de ani, promisă, pentru că, indiferent dacă ei vor dori sau nu vor dori, eu voi face digitalizarea ANAF, pentru că s-a ajuns la o concluzie foarte clară, că nu mai putem stagna. Vă rog frumos, dacă vreți să mă judecați, dacă vreți să îmi reproșați ceva, vă rog mult din suflet să-mi reproșați absolut…
Reporter: Nu este vorba de judecată sau de reproşuri, este vorba despre bugetul ţării şi despre capitole din bugetul ţării.
Marcel Ciolacu: Absolut… Mă respectaţi? Dacă nu mă respectați, o să îmi văd de drumul meu. Dacă ne respectăm, ne ascultăm până la capăt unii pe ceilalți. Vă rog frumos să mă judecați pentru lucrurile pe care le-am făcut, nu pentru părerile cuiva sau supozițiile cuiva. Vă rog!
Reporter: Era nevoie, domnule prim ministru, de o majorare de 5% pentru salariile primarilor şi ale şefilor de consilii judeţene?
Marcel Ciolacu: Nu. A fost o majorare pentru tot sistemul bugetar cu excepție pentru că la profesori…
Reporter: /…/
Marcel Ciolacu: Chiar plec. Nu vă supărați pe mine. Îi răspundeam colegului. Repet, stau liniștit, nu sunt supărat, nu sunt nervos, sunt un pic obosit, e și normal, dar lăsați-mă să… vă respectați între dumneavoastră. Dacă am uitat ce întrebare era?
Reporter: Vă rugăm.
Marcel Ciolacu: Aşa. Este o mărire de 5% la întreg sistemul bugetar. În ceea ce privește primarii, eu înțeleg că exemplele, normal, sunt primarul general al Capitalei sau un președinte de Consiliul Județean, uitând că există și primari de comune. Tot sistemul public primește 5%, mai puțin, nu vine această majorare la magistrați, pentru că știți că a avut loc o mărire. Nu vine această majorare la profesori, unde îmi cer scuze pentru unii care m-au judecat că n-am mărit cu 40%, îmi cer scuze. Nu poți să tai 10% de la profesori ca să măresc cu 40%, pentru că noi am mărit cu 50% la profesori. E greu totuși să tai.
Reporter: Iertaţi-mă, primarii…
Marcel Ciolacu: Primarii se raportează la un salariu minim de acum câțiva ani. Eu înțeleg discuția, dar să știți, că și ei sunt oameni la fel ca și toată lumea.
Reporter: /…/
Marcel Ciolacu: Ce am promis eu și m-am ținut de promisiune este că demnitarii nu primesc această mărire.
Reporter: Primarii se plâng că nu au destui bani la…
Reporter: /…/
Marcel Ciolacu: Ce anume? Nu ştiu, eu v-am spus un principiu, pentru că dacă de fiecare dată vom face aceste excepții, şi le-am făcut pentru demnitari, angajații imediat sub primari vor avea salariul mai mare decât primarul. Este un lucru anormal într-o societate normală, pe care mi-o doresc și eu și dumneavoastră. Trebuie să înțelegem un lucru, un principiu foarte clar, niciun bugetar nu trebuie să aibă salariu mai mare decât președintele României. Nu poate să aibă un angajat dintr-o primărie mai mare salariu decât primarul, pentru că, la o presiune publică, întotdeauna nu se face lucrul acesta. Nu e corect. Dacă vrem să…
Reporter: Un alt articol important…
Marcel Ciolacu: Vă rog!
Reporter: Domnule premier, de ce aţi amânat cu şase luni reorganizarea despre care aţi vorbit o primăvară întreagă?
Marcel Ciolacu: Pentru că o să facem… Pentru că am spus, ieri, în speech cu adevărat, un pic acoperit, am avut o singură greșeală în loc de Coreea de Sud, am spus Coreea de Nord, am văzut că m-ați penalizat. Mă bucur pentru acest lucru, pentru că de aceea există presa și contextul de ieri….
Reporter: Da, de a sancţiona.
Reporter: Există şansa ca …
Marcel Ciolacu: Nu cred că puteam, în decurs de trei săptămâni, să termin reorganizarea sistemului bugetar, lucru care nu s-a făcut de 30 de ani, la fel ca la ANAF. În schimb, am promis foarte clar că voi începe de anul acesta. Am o promisiune cu Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, lucruri pe care…
Reporter: Da, şi erau ministere care nu….
Marcel Ciolacu: Nu, sunt în transparență deja. Vă spun, numai la Ministerul de Finanțe erau 186 de acte normative la avizat. Trebuia să fac o organizare internă administrativă a Guvernului. Vedea și veți avea o surpriză. Plăcută, din punctul meu de vedere.
Reporter: Avem și surprize neplăcute, câteva instituții deja fac tertipuri…
Marcel Ciolacu: Această reorganizare se va face într-un timp record. Nu vreau să o fac inconștient, pe colțul unei mese.
Reporter: Şi ce facem cu acele instituții de stat, centrale sau locale care, în momentul de față, folosesc acest răgaz de timp ca să facă modificări în organigramă, doar ca să cosmetizeze această reorganizare?
Marcel Ciolacu: Nu vor avea timp.
Reporter: /…/
Marcel Ciolacu: Nu e adevărat. Este maximul…
Reporter: Nu, la nivel local avem deja astfel de încercări…
Reporter: Şi la UDMR au acuzat Guvernul de faptul că dacă confiscă banii din bugetele locale, se referă la impozitul pe venit, care nu va mai fi colectat de primării…
Marcel Ciolacu: Nu vă supăraţi! Este recomandarea Curţii de Conturi. Este o decizie a Curții Constituționale. Dacă aș fi făcut acest lucru, eu aș fi încălcat legea.
Reporter: Și nu vă temeți că vin primarii după aceea, după patru-cinci luni, cu mâna întinsă la Guvern, anul viitor, pe motiv că nu au suficienţi bani la buget?
Marcel Ciolacu: Prefer să respect legea. Încă două întrebări şi…
Reporter: A trecut ieri proiectul dumneavoastră, ieri, prin Parlament, care privește combaterea evaziunii fiscale. Spuneți-ne de ce persoanele care au un prejudiciu, fac un prejudiciu până la un milion de euro, pot scăpa de închisoare, dacă restituie acei bani şi…
Marcel Ciolacu: Haideți să vorbim. În primul rând, nu iese nimeni din pușcărie. În al doilea rând… M-ați întrebat… Dacă vreți, dacă știți mai bine, răspundeți dumneavoastră. Nu este așa. Nu vă supărați. Haideți să înțelegem: în proiectul meu și al domnului președinte Nicolae Ciucă, nu știu dacă dumneavoastră știați, dar m-aș fi așteptat ca presa să facă, la momentul respectiv, totuși, un caz din asta, DIICOT-ul și DNA-ul nu mai aveau competențe; DIICOT-ul, care se ocupă de crimă organizată și de grup infracțional organizat. Eu știu că, de obicei, la evaziune fiscală este un grup organizat, sunt mai multe, că nu poate unul singur să facă toată evaziunea. Cineva s-a ocupat în trecut și n-am auzit pe nimeni, n-am auzit presa spunând că DIICOT-ul nu mai are competențe. Noi am introdus acele competențe. Am introdus majorări până la 15 ani pentru evaziunea la TVA, lucru care este și la nivelul Uniunii Europene. S-a venit cu două amendamente de modificări. Nu iese nimeni din nicio închisoare.
Reporter: Dar nici nu intră.
Marcel Ciolacu: Nicio lege nu este retroactivă, corect?
Reporter: Noi nu vorbim de oamenii care ies…
Marcel Ciolacu: Am citit că vor ieși. Dezincriminarea faptelor nu există. Respectivul a încălcat legea, iar la a doua…
Reporter: Şi poate plăti prejudiciul?
Marcel Ciolacu: A doua oară când încalcă legea se duce la pușcărie, fiindcă nu mai…În al treilea rând, doamnă, eu nu sunt nici judecător, nici procuror.
Reporter: Nu, sunteţi iniţiatorul unor legi.
Marcel Ciolacu: Eu nu am fost inițiatorul, eu nu am fost inițiatorul și vă repet, este un amendament venit de la grupurile parlamentare.
Reporter: PSD./…/
Marcel Ciolacu: Lăsați-mă să vorbesc, să vă răspund. În al doilea rând, nu sunt nici judecător, nici procuror. Domnule, nu mă interesează să bag pe nimeni la pușcărie, fiindcă eu nu mă ocup cu așa ceva. Ce am în responsabilitatea mea este aceea de a face un buget sustenabil. Pe mine mă interesează banii pe care trebuie să mi-i dea înapoi, cu toate majorările şi cu toate accesările şi vă mulţumesc!
Articol preluat de pe gov.ro