Reuniunea de lucru a Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, coordonată de premierul Marcel Ciolacu
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat astăzi, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, care reunește miniștrii Guvernului României.
În cadrul întâlnirii, membri comitetului au fost informați asupra procesului, monitorizării și evaluării implementării Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 (SNDDR 2030). Această informare a inclus Raportul anual de activitate, elaborat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, precum și rezultatele participării reprezentanților României la Forumul Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă al ONU din New York, în iulie 2023, unde a fost prezentat și cel de-al doilea Raport Național Voluntar al României privind progresele în implementarea Agendei ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Platforma electronică care sprijină întocmirea rapoartelor nefinanciare de către entități, numită Codul Român al Sustenabilității, un instrument care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/95/UE privind raportarea nefinanciară, a fost, de asemenea, prezentat în cadrul ședinței.
Pe ordinea de zi a reuniunii s-a mai aflat și reglementarea statutului nucleelor pentru dezvoltare durabilă din cadrul ministerelor și demersurile pentru extinderea programului de formare profesională „expert în dezvoltare durabilă” la nivelul administrației publice locale. Totodată, au fost discutate și detaliile implementării Planului național de acțiune pentru Strategia națională privind economia circulară, adoptat anul trecut prin Hotărâre de Guvern.
”E foarte important faptul că România are o rețea interinstituțională de dezvoltare durabilă care funcționează. Avem, de asemenea, instituții guvernamentale și ale societății civile care au un parteneriat real. În cadrul acestei reuniuni am prezentat Guvernului României Raportul de activitate pe anul trecut al Departamentului pe care îl conduc, iar din acest document ce va fi transmis Parlamentului României, reiese că implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 este în linie dreaptă, ba mai mult: suntem considerați un hub regional în domeniul dezvoltării durabile. Avem instituțiile, avem și voința politică de a implementa cele stipulate în documentul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă, Agenda 2030” – a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă la cea de-a cincea reuniune ordinară de lucru a Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă.
Articol preluat de pe gov.ro