Mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu transmis cu ocazia Zilei Europei

Sărbătorim astăzi Ziua Europei, dedicată momentului de început al unui proiect menit să aducă pace, stabilitate și prosperitate economică pe un continent care se vindeca în anii 1950 de rănile a doua războaie mondiale.
După decenii de dictatură, România a aderat în 2007 la familia Uniunii Europene, un statut dorit și meritat de români. Pentru că am ales o Românie puternic ancorată în valorile democrației și într-o societate coezivă și prosperă. Reformele profunde demarate de atunci la nivel instituțional și al întregii societăți trebuie consolidate si protejate în continuare, așa cum trebuie valorificate oportunitățile ce decurg din statutul pe care îl avem acum.
Suntem români, dar și cetățeni europeni în același timp, ceea ce ne conferă drepturi și libertăți firești în orice societate modernă democratică. Statutul de membru al Uniunii Europene ne oferă și perspective concrete de dezvoltare durabilă și coeziune în plan economic și social. Privind retrospectiv, în anii care au trecut de la aderarea noastră, România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene, bani pe care țara noastră i-a primit în plus față de suma totală cu care a contribuit la bugetul UE. Această balanță pozitivă a crescut constant în ultimii doi ani în favoarea unor proiecte de infrastructură de transport, de digitalizare, medicală, educativă și de mediu, investiții menite să aducă dezvoltare și prosperitate pentru cetățeni și societate.
Tinerii care vor vota pentru prima dată la europarlamentarele din 9 iunie, împreună cu părinții și bunicii lor, vor consolida statul României de stat puternic atașat valorilor europene. Aspirațiile generației contemporane nașterii proiectului european au fost împlinite de cei care au luptat pentru libertatea României în decembrie 1989 și vor fi duse mai departe de tinerii născuți în perioada în care țara noastră se bucura deja de statutul de stat european și membru al NATO, cea mai sigură alianță din istorie.
Marcăm în aceste zile și încheierea celui mai amplu și devastator conflict din istoria omenirii, al Doilea Război Mondial, în 1945. Amenințările de securitate continuă să existe, în forme din ce în ce mai complexe. Suntem datori să le gestionăm cu responsabilitate și înțelepciune pentru generațiile actuale și viitoare, care își doresc să trăiască în pace, democrație și prosperitate.

La mulți ani, România în Europa!

La mulți ani, Europa!

Marcel Ciolacu,
Prim-ministru al României

Articol preluat de pe gov.ro