
[Check against delivery]
Doamnelor și domnilor,
Onorați invitați,
Celebrăm, astăzi, Anul Nou Evreiesc și marcăm cei 90 de ani de existență a Federației Comunităților Evreiești din România.
Cu această ocazie, în calitate de prim-ministru al României, îmi exprim recunoștința pentru toată contribuția pe care comunitățile evreiești din România au adus-o țării noastre, de-a lungul sutelor de ani, în tot ceea ce înseamnă știință, medicină, arte, patrimoniu și pentru toată contribuția pe care au avut-o în momentele importante ale istoriei României.
De asemenea, se cuvine să mulțumesc Federației Comunităților Evreiești din România pentru tot ceea ce a făcut de-a lungul anilor pentru a-și susține vârstnicii, pentru a-și proteja patrimoniul, sinagogile, pentru a îngriji cimitirele și, de asemenea, să le mulțumesc pentru că au fost întotdeauna o punte între România și Israel, o legătură importantă între țările noastre și au fost, efectiv, ambasadori ai noștri.
Se cuvine, de asemenea, să-i mulțumesc domnului președinte Silviu Vexler pentru contribuția pe care a avut-o, în acești ani, la ceea ce este Federația astăzi, pentru sprijinirea proiectelor legate de memoria comunității evreiești și pentru bunele relații pe care le-am avut în această perioadă.
Să aveți o seară plăcută!
La mulți ani tuturor cetățenilor români de rit mozaic!
La mulți ani, Israel!
La mulți ani, România!
Articol preluat de pe gov.ro
