Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, la începutul ședinței de guvern de la Timișoara

Galerie foto

[embedded content]

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, la începutul ședinței de guvern din 25 aprilie, de la Timișoara

[Check against delivery]

Marcel Ciolacu: Bună ziua, bine v-am găsit la Timișoara! De fapt, aș putea spune că a început să îmi placă foarte mult aici la dumneavoastră, în primul rând deoarece se construiește foarte mult în ultimul timp. Și chiar aș dori să-l rog pe Sorin poate mă ia și-n gazdă și îmi fac și eu flotant de Timișoara, că tot vin atât de des împreună cu el în vizită.
În primul rând, adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paști. Este un gest firesc, de respect față de seniorii României. Știu că va fi foarte multă muncă în ministere, case de pensii, poștă, bănci. Dar cred că toți cei implicați care au un părinte, o bunică sau un unchi își dau seama cât de mult contează acest gest, mai ales înaintea celei mai mari sărbători creștinești.
Am vrut să facem această ședință de guvern la Timișoara în semn de respect pentru toți locuitorii din Timiș. Este un semnal clar pe care Guvernul României îl dă astăzi. Județul Timiș merită și are dreptul să aibă parte de investiții guvernamentale de anvergură, pe măsura contribuției pe care o are la PIB-ul României.  
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: că, în Banat, Timișul a fost văduvit mult prea mult timp de proiecte majore, deși este unul dintre polii de creștere economică ai țării. În 30 de ani, prea puțini din banii cetățenilor din județul Timiș s-au întors aici, în investiții care să le facă viața oamenilor mai bună, și au fost prea puține investiții în infrastructură, astfel încât să fie atrase și mai multe oportunități economice.  
Astăzi, demarăm procedurile pentru construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara. Este un obiectiv foarte important pentru viețile a zeci de mii de pacienți din întreaga zonă, o investiție prin PNRR de peste 230 de milioane de euro. Noul institut va avea 250 de paturi și ambulatoriu integrat cu 26 de cabinete medicale. Vor fi dotări de ultimă oră pentru analize de laborator, imagistică, bloc operator, terapie intensivă și centru pentru transplant.  Asta, după ce deja am aprobat construirea și dotarea cu aparatură a Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din Timişoara.
Un alt proiect foarte așteptat pe plan local de zeci de mii de suporteri este construcția noului stadion de fotbal. Anul trecut, împreună cu doi prieteni și doi timișoreni, dl. ministrul transporturilor, dl. Grindeanu, și dl. Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, m-am întâlnit cu liderii galeriei lui Poli Timișoara. Le-am promis că vom demara acest proiect și, azi, ne ținem de cuvânt: aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru Stadionul din Timișoara. Va fi o arenă modernă, de 30.000 de locuri, unde vor fi investiți peste 165 de milioane de euro. Sper să mă primiți și pe mine la galerie la meci.
Tot azi, aprobăm deschiderea unui nou punct frontieră cu Ungaria, la Beba Veche. Este un obiectiv din lunga listă de investiții în infrastructură aflate în derulare în județul Timiș, ca, de altfel, în întreaga țară.
Aș mai vrea, suplimentar, și s-o felicit pe d-na Deca. În perioada următoare, va da și ordinul de ministru, astfel încât copiii care au fost premiați aseară la gala Andreei (n.red. Gala „Nu există nu se poate!”) să poată fi incluși în sistemul intern de premiere, ca și ceilalți copii care aduc premii din străinătate.
În ceea ce privește meritul acestor investiții din Timișoara, meritul este în întregime al domnului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Și îl rog acum să ne prezinte cele mai importante proiecte care vor crește economia județului și, nu în ultimul rând, nivelul de trai al locuitorilor din Timiș.  Domnule ministru, vă rog!

Sorin Grindeanu: Mulțumesc, domnule prim-ministru. În primul rând, dați-mi voie dumneavoastră și colegilor din Guvern să vă urez bine ați venit la Timișoara. Acum, am înțeles ceea ce ați spus dumneavoastră la începutul ședinței, că doriți flotant pe Timișoara. Este adevărat că în ultima vreme ați venit destul de des la noi și deja pot să vă spun că sunteți de-al casei. Mai recunosc ceva, că nu mă miră faptul că a început să vă placă aici, la Timișoara, și că vreți să vă mutați în Vest. Acum, știm cu toții că Banatul îi fruncea și de asta spuneam că într-un final în Timișoara și ceea ce înseamnă investițiile în orașul și în județul nostru reprezintă un punct aparte. Infrastructură modernă să știți că în acest moment se construiește peste tot, și la Buzău, iar în toamna acestui an, așa cum și dumneavoastră ați anunțat de mai multe ori, se va circula inclusiv pe Autostrada A7, cea care leagă Muntenia de Moldova, pe primii kilometri de autostradă. E o dovadă, dacă vreți, ca în județul unde cât de cât infrastructura a venit – și mă refer la Autostrada A1 – să poată să fie un exemplu de exportat pentru că, știți foarte bine, din ’89, la Timișoara, se spune un lucru: „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”. Eu sunt de acord cu prim-ministrul că bănățenii merită vești bune și azi am bucuria să ofer și eu câteva vești bune de aici, de acasă, de la Timișoara, unde are loc în premieră în istoria post-decembristă o ședință de guvern. Așadar, pentru că suntem în Banat, dați-mi voie să încep prin a anunța implementarea unui proiect așteptat de ani de zile. Azi dimineață, împreună cu domnul prim-ministru… sau mai devreme împreună cu domnul prim-ministru ne-am întâlnit și cu primarii din zonă, în special cel vizat direct, primarul de Beba Veche, care e prezent în clădire, și anume punctul internațional de trecere a frontierei Beba Veche -Kübekháza, Ungaria. Pentru înființarea acestuia vom aproba în ședința de azi hotărârea de guvern necesară. E un proiect care a parcurs un drum destul de lung. Tot aici, la Timișoara, vă aduceți aminte, în septembrie anul trecut, am avut o întâlnire cu ministrul de externe ungar, cu domnul Szijjártó, și am hotărât pașii de urmat.

Faptul că m-aţi întrebat care sunt proiectele majore de infrastructură în judeţul nostru îmi ridică într-un fel mingea la fileu şi daţi-mi voie, pe scurt, să vi le reamintesc. Sigur că încep cu centura Timişoarei – merge într-un ritm foarte bun, undeva în iulie anul acesta va fi inaugurată, va fi dată în trafic. Astăzi când vorbim suntem undeva la 80% din valoarea respectivă sau din implementarea proiectului. O altă veste bună este că a fost deblocată licitația pentru Centura Vest la patru benzi. Timișorenii știu foarte bine că în ultimele săptămâni aceasta a fost blocată. Termenul final de depunere de oferte este 15 mai. În paranteză fie spus, această Centură Vest va fi la patru benzi. De asemenea, drumul de legătură de la A1 la Sânandrei eu sper ca în următoarele săptămâni să fie deblocate lucrurile la CNSCA, astfel încât să semnăm un nou contract, să se intre în faza de execuție. Tot așa, până la sfârșitul lunii acesteia, maxim în prima decadă a lunii iunie, vom recepționa studiul de fezabilitate pentru drumul expres Timișoara – Moravița, astfel încât să putem da drumul în această vară la licitația pentru proiectare și execuție Timișoara – Moravița. Nu pot să nu amintesc de celebra autostradă pentru urși sau… o știți cu toții, o știe toată România. În acest moment a fost semnată autorizația de construcție, se încep lucrările, dar vă asigur un lucru, fiindcă am văzut că au fost anumite neliniști dinspre anumiți domni, această lucrare va fi finalizată în timp, având finanțare PNRR. Nu există niciun fel de temeri că acest tronson de la Marginea la Holdea nu va fi finalizat. Deci se știe foarte bine, au fost aduse utilajele pentru săparea tunelelor ș.a.m.d.. Pot să vă spun ceva, domnule prim-ministru și dragi colegi, asta cu urși în Banat, nu, în Timiș, e o discuție care, mă rog, naște foarte multe pasiuni, aș trece peste, fiind într-o ședință de guvern. E greu totuși să  nu amintesc că în 2017 – în acea perioadă eram prim-ministru – exista aceeași discuție cu urșii din zona respectivă, de la Margina la Holdea, care nu prea sunt, dar, mă rog, trecem peste această etapă. Important este că acum se intră în faza de execuție, iar această rușine națională încercăm să o reparăm, intrând în această fază de execuție. Să știți că eu, şi scuzați-mă că sunt un pic mai detaliat pe ceea ce înseamnă proiectele Timișoarei, să știți că eu sunt mândru că actuala echipă guvernamentală, condusă de prim-ministrul, înțelege necesitatea continuării investițiilor în această zonă, care a fost pe nedrept ocolită în acești 30 și ceva de ani de după Revoluție.

Am fost împreună acum aproximativ o lună la inaugurarea noului terminal la Aeroportul Timișoara, unde vor mai urma și alte lucrări legate de centrul logistic și de un parc fotovoltaic. De asemenea, Aeroportul Timișoara va fi legat, și se știe foarte bine, de Gara de Est printr-o legătură feroviară, licitație aflată în desfășurare. Nu pot să nu amintesc, de asemenea, proiectul PNRR, cu finanțare PNRR tot pe cale ferată Caransebeș-Arad, modernizarea de la Caransebeș la Arad fiind patru loturi.

Am făcut un total, domnule prim-ministru, al acestor investiții și nu le-am amintit pe toate, din infrastructură, să știți că sunt în valoare de 10 miliarde de lei, deci cam 2 miliarde de euro. Poate părea mult şi e mult comparativ cu ce s-a întâmplat în istoria ultimilor 35 de ani, dar Timișul, domnule prim-ministru, merită aceste investiții, pentru că, așa cum ați amintit și dumneavoastră, se numără printre județele care contribuie cel mai mult la PIB-ul României. Orice investiție pe care o derulăm în zona de vest a țării, la momentul finalizării, va avea o contribuție importantă la creșterea economică a României și la dezvoltarea țării noastre.

Aș vrea să închei cu aprecierea şi cu faptul că n-am cum să nu apreciez că Timișoara va avea un stadion nou, la standarde UEFA, așa cum merită. Deși nu e un proiect al Ministerului Transporturilor, domnule prim-ministru, eu, ca timișorean, sunt mândru că vom putea urmări meciuri de fotbal pe un stadion nou, cu 30.000 de locuri. Să știți că stadionul „Dan Păltinișanu” e un stadion care are în spate o istorie. Pe acest stadion, în anii ’80, Poli a învins pe Celtic, în anii ’90 a scos pe Atletico Madrid şi acuma o să vă spun ceva, noi amândoi fiind mari susținători ai echipei Real Madrid: în 1992, Poli a făcut egal cu Real Madrid pe stadionul „Dan Păltinişanu”, avem și aceleași culori Poli cu Real Madrid, alb sau alb-violet. M-aș bucura ca în viitor, odată cu construcția acestui stadion, cu o nouă emulație, pentru că e necesară emulația în jurul acestui fenomen, să putem să avem încă o dată meciuri de asemenea anvergură. Dar am convingerea că odată cu construcția acestui nou stadion, se va crea acea emulație pe care doar Timișoara știe să o ofere, care va duce la formarea unei echipe puternice. Vă mulțumesc.

Marcel Ciolacu: Și eu vă mulțumesc. Aș vrea, cum este corect, să mulțumim tuturor colegilor implicați în acest demers și domnului ministru Veștea, care a înțeles că nu trebuie să risipim banii, dar trebuie investiți unde a existat și există potențial de tradiție. După ce s-au finalizat stadioanele din București, acum continuăm. Mai mult ca sigur o să continuăm cu Constanța şi încercăm să găsim în sport specificul fiecărei regiuni. Simona, mulțumesc mult pentru cât de repede v-ați mișcat cu pensiile până în sărbători. Repet, cred că munca după această ședință va începe. Mulțumim mult! Intrăm în ședința de guvern.

Articol preluat de pe gov.ro