Întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu Hakan Fidan, ministrul de externe al Republicii Turcia
COMUNICAT DE PRESĂ
Întrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Hakan Fidan
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, l-a primit astăzi, la Palatul Victoria pe ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Hakan Fidan.
Convorbirile au evidențiat nivelul înalt al cooperării bilaterale pe multiple planuri: economic, comercial, al securității și apărării.
Întrevederea a constituit prilejul unei analize privind oportunitățile de investiții, cu precădere în sectorul medical, dar și pentru dezvoltarea rețelelor de transport și identificarea unor proiecte comune în domeniul energiei.
Discuțiile au reliefat interesul comun al României și Turciei pentru gestionarea provocărilor de securitate determinate de războiul din Ucraina și asigurarea stabilității la Marea Neagră. Cele două părți au subliniat importanța continuării cooperării în domeniul politico-militar.
De asemenea, premierul României și ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia au convenit asupra actualizării Parteneriatului Strategic în cadrul unui Consiliu strategic interguvernamental la nivel înalt care urmează să fie întrunit în perioada următoare.
Articol preluat de pe gov.ro