Alocuțiunea susținută de premierul Marcel Ciolacu la ceremonia dedicată Zilei Unirii Principatelor Române

Galerie foto

[embedded content]

[Check against delivery]

Domnule Președinte al României,
Domnule ministru al Apărării Naționale,
Doamnelor și domnilor parlamentari și miniștri,
Stimați militari, 
Dragi români,
Ne aflăm astăzi la Mormântul Ostașului Necunoscut într-o zi simbol a istoriei poporului român. O zi care, la 165 de ani distanță, ne transmite la fel de puternic forța valorilor care ne definesc ca națiune. O zi care ne dă ocazia de a onora efortul și sacrificiile românilor care au luptat pentru idealurile noastre comune: unitate și suveranitate! 
În toate momentele de cumpănă ale țării, poporul român a fost de fiecare dată capabil de eforturi naționale uriașe. Când totul părea împotrivă, românii au demonstrat o solidaritate impresionantă în fața provocărilor și a amenințărilor. Au arătat că știu să fie uniți și determinați în realizarea unui interes național comun. 
Iar Unirea, așa cum au văzut-o înaintașii noștri, reprezintă simbolul puterii noastre colective, a capacității noastre de a depăși obstacolele și de a construi, împreună, un viitor mai bun. 
Datoria noastră este să-i omagiem azi pe cei care au contribuit la realizarea acestui ideal. Oameni obișnuiți și lideri luminați deopotrivă, care au avut viziunea de a-și uni forțele pentru binele comun.
Sărbătorind Ziua Unirii suntem însă datori să reafirmăm responsabilitatea noastră față de generațiile viitoare. Și să înțelegem că rolul nostru, ca lideri politici, este ca viziunea noastră, cu toate că avem păreri diferite, este de a genera coeziune și unitate și nu diviziune socială.
Trebuie să lucrăm împreună tocmai pentru ceea ce ne definește ca națiune, ne păstrează valorile, ne oferă o viață mai bună și un viitor plin de speranță copiilor noștri! Doar așa demonstrăm că luptăm pentru România!
Îmi doresc ca spiritul acestui loc sacru, Mormântul Ostașului Necunoscut, să ne inspire și să ne amintească întotdeauna că, indiferent de provocări, suntem mai puternici atunci când suntem uniți.
Uniți într-o țară stabilă – politic și economic, în care niciun cetățean să nu se simtă lăsat în urmă!
Uniți într-o Românie respectată pe plan extern, care să-și apere cu tărie interesele!
Uniți putem privi cu încredere spre viitor, conștienți că putem depăși orice provocare atunci când suntem solidari!
La mulți ani, dragi români!
La mulți ani, România!

Articol preluat de pe gov.ro