Întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu Antony Blinken, secretar de stat, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii

Galerie foto

[embedded content]

COMUNICAT DE PRESĂ

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să identificăm noi proiecte comune cu SUA astfel încât Parteneriatul nostru Strategic să fie consolidat printr-un Parteneriat Economic aprofundat

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Secretarul de stat american Antony Blinken, în cadrul vizitei de lucru pe care șeful Executivului român o efectuează în aceste zile în Statele Unite ale Americii.
Agenda întrevederii a inclus subiecte care au vizat, în principal, consolidarea relației bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, includerea României în programul Visa Waiver, precum și aspecte legate de securitatea în zona Mării Negre în contextul războiului din Ucraina, conectivitatea în regiune și asigurarea securității energetice regionale și europene. O temă de interes pentru România abordată de premierul Marcel Ciolacu în discuția cu secretarul de stat Antony Blinken a fost, de asemenea, rolul pe care România îl poate avea în reconstrucția Ucrainei.
”Ne dorim să identificăm cele mai bune căi pentru aprofundarea și dezvoltarea relației bilaterale și pentru lansarea de noi proiecte comune, astfel încât Parteneriatul nostru Strategic să fie consolidat printr-un Parteneriat Economic aprofundat. Guvernul României va continua să asigure un climat de investiții sigur și stabil. Considerăm Parteneriatul Strategic cu SUA și procesul aflat în curs de aderare a țării noastre la OCDE ca elemente importante pentru un rol activ al României în procesul de friendly-shoring și creare de lanțuri de aprovizionare sigure, prin atragerea de investiții americane”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
În context, oficialul român a salutat continuarea trendului ascendent al schimburilor comerciale bilaterale în 2023 și excelenta cooperare în domeniul energiei în implementarea proiectului de la Doicești folosind tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR). Schimburile bilaterale au depășit anul trecut 5 miliarde de dolari și sunt pe cale să atingă un nou record în 2023, însă ne dorim ca Statele Unite să fie principalul partener economic al României din afara Uniunii Europene, a apreciat șeful Executivului român.
Secretarul de stat american Antony Blinken a subliniat ca România este un partener foarte apropiat și aliat de încredere al Statelor Unite, iar cooperarea este mai strânsa ca niciodată. „Suntem recunoscători României pentru ajutorul acordat Ucrainei și pentru cooperarea la Marea Neagră. Țările noastre cooperează îndeaproape și în chestiuni civile, vom colabora foarte strâns și în viitor, iar efectele se vor vedea în progrese ce vor urma”, a afirmat Secretarul de stat al SUA.
În ceea ce privește includerea în programul Visa Waiver, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că România contează pe sprijinul Congresului SUA în acest sens, iar semnalele de susținere venite din partea unor membri importanți al acestui for sunt în măsură să motiveze România pentru a îndeplini până anul viitor condițiile necesare.
Evocând și perspectiva încheierii războiului din Ucraina, șeful Executivului român a apreciat că România poate juca un rol-cheie în reconstrucția țării vecine, având ca principale atu-uri avantajele securității, proximității, al interconexiunilor maritime, fluviale, feroviare și rutiere – oportunități care pot fi de interes pentru companiile americane care vor dori să se implice în reconstrucția Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie, a adăugat premierul român, referindu-se inclusiv la procesul de reconstrucție.
Premierul Marcel Ciolacu se află în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii unde are programate întrevederi cu înalți oficiali americani și cu reprezentanți ai unor companii.

Articol preluat de pe gov.ro