Întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Premierul Marcel Ciolacu, întrevedere cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, care efectuează o vizită oficială în România.

Au fost abordate în cursul întrevederii teme legate de parcursul european al Muntenegrului, dezvoltarea cooperării în planul schimburilor comerciale și al turismului bilateral, dar și în cadrul NATO, precum și aspecte legate de securitatea regională, în contextul creat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei.

Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe șeful statului din Muntenegru pentru progresele țării sale în procesul de aderare la Uniunea Europeană. ”Muntenegru se bucură de tot sprijinul nostru, România rămânând o susținătoare fermă a procesului de extindere și integrare europeană atât a țărilor din Balcanii de Vest, cât și a celor din Parteneriatul Estic”, a declarat șeful Executivului român.

De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a apreciat foarte buna cooperare româno-muntenegreană din cadrul NATO, în special în ceea ce privește parteneriatele bilaterale și încurajarea politicii de extindere a Alianței, subliniind perspectivele pozitive care există pentru dezvoltarea acestei direcții de cooperare.

[embedded content]

Articol preluat de pe gov.ro