Mesajul premierului Marcel Ciolacu prilejuit de Sărbătorile Pascale

Sfânta Sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, așteptată astăzi cu bucurie de creștinii ortodocși, greco-catolici, de rit vechi, penticostali, baptiști, creștini după evanghelie, din toată lumea, simbolizează trecerea prin jertfă spre Lumina Învierii, depășirea suferințelor și speranța vieții veșnice.

Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate și grijă față de aproapele nostru. Învățămintele creștine ne amintesc că împreună putem să depășim greutățile vieții și ne dau speranță într-un viitor mai bun.

Paștele la noi, românii, este, tradițional, sărbătoarea familiei. Este momentul în care ne adunăm în jurul mesei, toate generațiile, de la cei mai vârstnici până la cei mai tineri, pentru a ne bucura împreună de Învierea Domnului.

Credința unește prin iubire și iertare. Transmit, tuturor, urări de pace și sănătate, iar credincioșilor care sărbătoresc în aceste zile Paștele, le doresc sărbători binecuvântate alături de cei dragi!

Hristos a înviat!

Articol preluat de pe gov.ro