Mesajul premierului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului

Mesajul premierului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului

România își sărbătorește astăzi tinerii, generațiile cărora le vom încredința viitorul. S-au născut în democrație, în democrație ne dorim să trăiască și mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viață, specific vârstei, are nevoie de susținerea familiei, a societății și a statului deopotrivă, iar formarea lor ca oameni și viitori profesioniști în cele mai diverse domenii trebuie să pornească de la o bază solidă.
Tinerii din România au un potențial pe care toți îl recunoaștem ori de câte ori rezultatele lor primesc confirmarea unor competiții internaționale sau la nivel național. Pe lângă aceste exemple, sunt mulți alți tineri români cate performează dovedind responsabilitate în tot ceea ce fac, la studii, în activitățile lor zilnice și în societate. Tuturor trebuie să le oferim șanse egale în viață și perspective de dezvoltare, inclusiv de la nivel instituțional.
Personal, am mare încredere în tinerii noștri și încă de la preluarea mandatului am menținut un dialog constant cu generația lor, prin asociaţiile reprezentative, pe teme de educaţie, sprijin şi oportunităţi pentru tineri, inclusiv prin oferta de internship guvernamental, menită să-i familiarizeze, pe cei care își doresc lucrul acesta, cu procesul decizional la nivel de guvern și instituții din subordine.
Vă asigur de tot sprijinul, dragi tineri! Mixul dintre experiența generațiilor mai în vârstă și deschiderea tinerilor către nou contribuie la dezvoltarea oricărei societăți, iar lucrul acesta cred că ni-l dorim fiecare dintre noi pentru România. Vom avea confirmarea că am acționat în direcția cea bună dacă tinerii noștri își vor creiona aspirațiile pentru viitorul lor aici, în România, iar cei care și-au ales deja un drum în afara granițelor țării își vor dori să revină acasă. 
La mulți ani, tuturor tinerilor români! La fel ca oricare părinte sau bunic din România, îmi doresc să continuați ceea ce generațiile noastre au început, încrezători în propriile voastre forțe și în oportunitățile pe care suntem pregătiți să vi le oferim, prin acces la educație și formare profesională, locuri de muncă și sprijin pentru tineri.

Marcel Ciolacu,
Prim-ministru al României

Articol preluat de pe gov.ro