Participarea premierului Marcel Ciolacu la Gala CONAF- ”Women in Economy”

Galerie foto

[embedded content]

Discursul premierului Marcel Ciolacu la Gala CONAF- ”Women in Economy”

[Check against delivery]

Marcel Ciolacu: Bună seara! Aş începe și eu să-i mulțumesc unei doamne speciale, cu adevărat o doamnă dârză, puternică, care își apără poporul supus unui război, nu armat, ci unui război hibrid. Da, doamna președintă Maia Sandu, sunteți cea mai dârză femeie pe care am cunoscut-o, cum este și normal, după mama mea. 
Excelența Voastră, doamna președintă Maia Sandu,
Domnule președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Excelențele Voastre, doamnelor și domnilor ambasadori,
Stimată doamnă Cristina-Ramona Chiriac,
Stimate doamne antreprenor,
Onorați invitați, 
Bună seara! Mă bucur că sunt din nou alături de dumneavoastră! Și chiar am un motiv în plus în acest an. Rog domnii să fie atenți! Conform ultimului studiu realizat în România, firmele cu acționariat exclusiv feminin sunt semnificativ mai profitabile decât cele în care sunt acționari doar bărbații. E drept au cifre de afaceri mai mici, dar au o rată a profitului aproape dublă față de companiile deținute în totalitate de bărbați. Din punctul meu de vedere și am să vorbesc și cu domnul ministru Boloș, ANAF-ul nu are ce să caute la aceste companii. 
Ca premier al României, asta este una dintre cele mai bune vești!  Dacă am avea încă pe atâtea companii înființate și administrate de românce, cred că țara asta ar avea șansa să producă cea mai mare creștere economică din Europa! Vă sunt, așadar, recunoscător, pentru că, în această seară, am șansa de a fi alături de adevărata mină de aur a economiei românești!
Și de aceea vreau să vă anunț că, de azi înainte, la toate consultările pe care le voi avea cu reprezentanții mediului de afaceri voi cere ca femeile să fie reprezentate în proporție de 50%. Mi se pare corect ca, dacă femeile antreprenor fac profituri mai mari decât bărbații, să aibă și drept de reprezentare egal! 
Doamnelor și domnilor, 
Îmi amintesc că, la Gala de anul trecut, v-am încurajat ca, atunci când nu aveți loc la masa deciziilor, unde sunt numai bărbați, să vă aduceți singure un scaun. Mă bucur sincer că, prin ce faceți în ultima vreme, ne obligați pe noi, bărbații care suntem vremelnic decidenți politici, după cum ne-a arătat Maia Sandu, să construim o altă masă. O masă mai mare, mai primitoare și mai echitabilă, în care nu există femei și bărbați, ci o masă la care să fie doar parteneri egali în realizarea unor politici sociale și economice vitale pentru dezvoltarea României! 
Știu că, atunci când tratezi cu respect și acorzi încredere, răspunsul și mai ales rezultatele muncii sunt impresionante! De aceea, știu că am luat decizia corectă atunci când am propus împreună cu președintele Nicolae Ciucă ca, în fruntea listei de la alegerile europarlamentare a PSD și PNL să fie o femeie cu o carieră solidă, construită în afara lumii politice! 
Chiar dacă sunt, cu siguranță, mulți cărora asta li se pare un moft, eu cred cu tărie că este un semnal important pentru România. Este un pas concret pentru un viitor în care egalitatea de gen și de șanse să nu mai fie deziderate, ci realități!
Și avem toate motivele să fim optimiști. Zilele trecute citeam o analiză potrivit căreia România are cele mai mici diferențe salariale din Uniunea Europeană, așa cum s-a mai spus în seara aceasta, între bărbați și femei. De doar 4,5%!  Și îmi spunea doamna președintă Chiriac că în Germania este de 25%. Aceasta este calea de urmat pentru a avea o societate mai dreaptă și mai echilibrată, în care coeziunea socială să reprezinte o valoare fundamentală.
Stimate doamne antreprenor, 
Ca lider al unui partid politic românesc, sunt convins că femeile sunt un catalizator social inepuizabil. Iar dumneavoastră, femeile din această sală, sunteți un model de excelență în afaceri. În același timp însă, sunteți un model și pentru implicarea în cauze sociale importante, precum sănătatea și educația.  
Iar cel mai relevant  exemplu este programul CONAF, ”Pactul pentru tineri”, una dintre cele mai ample și mai serioase inițiative privind reducerea abandonului școlar din România. Este un program atât de bine construit încât ați obligat, practic, Guvernul României să devină partener al proiectului, astfel încât să luptăm împreună pentru ca toți copii să meargă la școală!
Vă felicit din tot sufletul pentru asta și vă asigur în continuare de sprijinul meu și vă aplaud din toată inima! 
Este încă o dovadă că, în firmele fondate de femei, există mai multă empatie față de angajați și față de problemele acestora, dincolo de profesie, din viața de zi cu zi. Mai multă empatie față de adevăratele probleme ale României! 
Închei, cu vorbele uneia dintre primele femei ajunse la conducerea marilor companii americane de tehnologie, dominate până atunci de bărbați: în viitor, nu vor mai fi femei lider. Vor fi doar lideri!
Vă mulțumesc și vă admir pentru tot ceea ce faceți zi de zi, atât în companiile dumneavoastră, cât și în proiectele sociale derulate. Așa arată adevărații lideri de care România are nevoie!

Articol preluat de pe gov.ro