Guvernul României participă la un dialog public-privat privind economia circulară, în colaborare cu International Finance Corporation (IFC)

Guvernul României se alătură ca partener de dialog cu sectorul privat pentru un atelier pe tema economiei circulare, care va avea loc la București pe 31 ianuarie, în colaborare cu Corporația Financiară Internațională (IFC). Acest eveniment reprezintă un nou pas către operaționalizarea Planului de Acțiune al României pentru Economia Circulară.

Obiectivul acestei colaborări este de a facilita dialogul public-privat între membrii Guvernului, miniștri, experți în sustenabilitate, executivi din sectorul privat și reprezentanți ai instituțiilor financiare, cu scopul de a avansa implementarea principiilor economiei circulare, de a crea strategii acționabile care să se alinieze cu Planul de Acțiune pentru Economia Circulară dezvoltat de Guvernul României. Colaborarea oferă un cadru în care experții guvernamentali din diverse ministere și Comitetul Național pentru Coordonarea Economiei Circulare pot interacționa direct cu liderii din sectorul privat.

„Eforturile noastre de colaborare cu diverși parteneri de interes din mediul de afaceri, ONG-uri și instituții academice, sunt esențiale pentru dezvoltarea economiei circulare ca o oportunitate economică semnificativă pentru România. Inițiative precum ”Circularitatea în Acțiune”, dezvoltate de IFC, ne permit să identificam soluții inovatoare pentru realizarea planurilor actuale ale Comitetului de Coordonare a Economiei Circulare. Contribuția entuziastă a sectorului privat cu recomandări pentru operaționalizarea comună a planurilor de economie circulară este deosebit de încurajatoare și demonstrează că avem o viziune comună în ceea ce privește circularitatea. Sper ca la sfârșitul acestui dialog, planurile noastre să se dovedească atât ambițioase, cât și practice, deci cu impact,” a declarat Mihaela Frasineanu, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului.

„Ca urmare a strategiei ambițioase și a planului de acțiune asociat privind economia circulară în România, sunt încântat să fiu martor la acest elan în dialogurile noastre public-private. Suntem deplin angajați să facem Planul de Acțiune pentru Economia Circulară o realitate și,  în timp ce întreprindem peste 52 de acțiuni strategice ce au propriile planuri de acțiuni asociate, esența succesului nostru stă în efortul colectiv și entuziasmul împărtășit al tuturor partenerilor de interes. Inițiativa ”Circularitate în acțiune” demarată de IFC oferă atât o platformă pentru schimbul de idei, cât și un angajament proactiv și contribuții inovatoare ale sectorului privat. Împreună, nu doar planificăm, ci modelăm activ un viitor în care creșterea economică și pionieratul de mediu merg mână în mână”, a spus Laszlo Borbely, consilier de stat, Șeful Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Central în discuțiile din cadrul atelierului este „Raportul Circularitate în Acțiune Recomandări pentru Operaționalizarea Economiei Circulare în România”, dezvoltat în comun de IFC, GRUPUL FEPRA și PIVOT-C. Acest raport se va lansa oficial la workshop și este rezultatul unor consultări extinse cu reprezentanți din peste 70 de companii din sectoare cheie vizate de planul de economie circulară, asociații la nivel de industrie și reprezentanți ai autorităților locale, desfășurate din mai până în septembrie 2023. Raportul acoperă diverse aspecte ale economiei circulare, cum ar fi foi de parcurs sectoriale, mecanisme și instrumente financiare, construirea capacităților necesare pentru economie circulară, adoptarea de tehnologii inovatoare, armonizarea politicilor, parteneriate public-private, campaniile de conștientizare, hub-uri de inovare, cadre de evaluare și colaborare internațională. Raportul prezintă, de asemenea, exemple globale și cele mai bune practici, servind ca referință pentru integrarea unui plan național de economie circulară.

Colaborarea dintre Guvernul României și International Finance Corporation marchează un nou pas semnificativ în direcția aplicării efective a principiilor economiei circulare pe teritoriul României. Această inițiativă se aliniază  cu strategia națională românească și corespunde directivelor Uniunii Europene în materie de economie circulară, stabilind un cadru pentru colaborare și sinergie între toți actorii implicați.

Articol preluat de pe gov.ro