Intervenția video a premierului Marcel Ciolacu la evenimentul de lansare a Sistemului de Garanție-Returnare

Galerie foto

[Check against delivery]

Marcel Ciolacu: Bună dimineața, bună ziua! Stimate domnule ministru, stimată doamnă CEO și președinte al RetuRO SGR, doamnelor și domnilor, fac parte dintr-o generație în care am fost învățați să nu irosim resursele pe care le aveam la dispoziție. Îmi amintesc cum în copilărie toate mingile de fotbal ni le luăm cu banii strânși de pe sticlele pe care le strângeam zile în șir toți copiii de la bloc. Dar dincolo de aceste mici beneficii, cred că cel mai important era că toți aderaserăm, conștient sau nu, la acele principii legate de responsabilitate și sustenabilitate față de mediul înconjurător. Cred că a venit timpul să ne întoarcem la aceste principii sănătoase şi mă bucur că pot participa alături de dumneavoastră la evenimentul de inaugurare a primului centru regional de colectare a ambalajelor al societății RetuRO din Bonțida, județul Cluj. Este un eveniment cu atât mai important cu cât peste doar trei zile, după cum spunea și prezentatorul, se va lansa Sistemul Garanție-Returnare în România. De aceea, cred că astăzi vorbim de un moment zero, pentru că acest prim centru regional de colectare va marca oficial startul programului la nivel național. Chiar nu mă feresc de cuvinte, cred că este un moment istoric, care va consemna debutul celui mai ambițios proiect de economie circulară a României și forța primului parteneriat public-privat funcțional. Guvernul actual, împreună cu mediul privat au reușit să dea drumul poate celui mai important proiect de țară în acest domeniu în ultimii 30 de ani. Vreau să-l felicit pe ministrul mediului, domnul Mircea Fechet, pentru determinarea de a pune în aplicare acest sistem, dar și pe reprezentanții mediului privat, producători și importatori de băuturi în ambalaje SGR, pentru că au înțeles că aceasta este calea cea mai bună de urmat pentru o țară mai curată și pentru a avea ambalaje într-o manieră sustenabilă.

Doamnelor şi domnilor, lansarea SGR va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor. SGR din România va fi al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa, după cum ați auzit, după Germania, din perspectiva numărului de ambalaje procesate. Reprezentăm, în același timp, o premieră globală: cel mai mare sistem de acest fel integrat și sperăm că va deveni un studiu de caz pentru guvernele din întreaga lume. Începând cu 30 noiembrie, cetățenii României se vor alătura celor peste 350 de milioane de cetățeni din toată lumea care locuiesc într-o țară în care există un sistem de garanție-returnare. Dacă ne uităm la Europa, în acest moment 13 ţări au implementat SGR, ajungând la o populaţie de aproape 145 de milioane. Peste doar trei zile, o dată cu alăturarea României, vor fi peste 163 de milioane de cetățeni europeni mai atenţi cu mediul în care locuiesc. Sunt convins că dvs. veţi prezenta în detaliu toate beneficiile acestui sistem. Eu vreau să vă spun doar că, dincolo de o schimbare culturală majoră, aceste centre de colectare vor avea şi un impact economic direct. Înființarea centrelor de colectare ale RetuRO vor crea peste 600 de locuri de muncă, până la sfârşitul anului viitor şi vor stimula investiții similare în transport şi reciclare atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Eu pot să vă asigur că guvernul va continua să susțină cu toată forța astfel de inițiative inovatoare în protecția mediului și gestionare a ambalajelor, dar nu o putem face singuri. Contez pe dvs. în acest efort, pentru că doar împreună putem da mai multă coerență acestui subiect atât de actual și cu implicații pe termen mediu și lung. Felicit încă o dată Ministerul Mediului și mediul privat și-l încurajez să continue și în perioada următoare acest tip de demers necesar tuturor. Am toată convingerea că împreună putem transforma România într-o țară cu adevărat sustenabilă. Vă mulțumesc mult pentru invitație!

Articol preluat de pe gov.ro